dg s a d t9 uho gf hkhj glj

Ziua oamenilor în etate, Ziua Bunicuțelor

Ziua Internațională a oamenilor în etate este sărbătorită în fiecare an la 1 octombrie și este un prilej de mulțumire celor care și-au adus aportul la dezvoltarea comunității în care trăiesc.

În Instituția Publică Gimnaziul Albinețul Vechi a devenit deja o tradiţie frumoasă de a celebra Ziua Internațională a oamenilor în etate și concomitent „Ziua bunicuțelor”. Vineri, 28 septembrie 2017, în incinta gimnaziului Albinețul Vechi, s-a organizat activitatea ,,La bunica-n casa mare, busuioc la peretare” în cadrul căreia membrii cercului dramatic din treapta primară au exprimat profundă recunoştinţă persoanelor în vârstă, care au adus o enormă contribuţie în folosul întregii societăţi. Elevii au menționat, că această sărbătoare ne reamintește cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, că trebuie să prețuim pe cei care, zeci de ani, şi-au făcut datoria faţă de ţară, faţă de generaţia actuală.

Cei prezenți la sărbătoare au rămas impresionați de concertul dedicat lor, dar totodată și foarte mulțumiți de faptul că nu au fost dați uitării chiar dacă sunt în etate.