,,Cu dragoste pentru limba română’’.
Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…
Măria Sa a luat cu sine doar puritatea sufletului, lăsându-ne drept moștenire poezia pe care o vor admira multe generații mângâindu-și sufletele.
Poetul Grigore Vieru avea să împlinească 83 de ani.
Acest poet al neamului, a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire.
În acest context, elevii din gimnaziu, sub egida profesoarei de limbă și literatură română, Lebediuc Raisa, au făcut o călătorie prin creația poetului Grigore Vieru,aducându-i un omagiu de recunoștință cu genericul ,,Cu dragoste pentru limba română’’.
Ei au prezentat ,ca pe un tezaur, crâmpee din opera viereană și au menționat că vor rămâne prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
Ne mândrim mult cu Grigore Vieru, căci el a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr.

























